POVESTEA NOASTRA


Prestăm servicii în România încă din anul 1986. În martie 2002, a fost înființată firma Complex Sîmbăta SRL și astfel Restaurantul Cerbul a început încet să prindă culoare. La început a fost un simplu restaurant, urmând ca mai apoi să fie modernizat. Ne bucuram să vedem clienți mulțumiți, însă am vrut să facem mai mult pentru cei care ne pășeau pargul. Așadar, în decembrie 2014 am inaugurat Pensiunea Căprioara, o clădire spațioasă, specifică zonei, cu camere mari, balcoane cu o priveliște minunată și facilități conform standardelor.
Complexul Sâmbăta, de la poalele munților Făgăraș, oferă așadar posibiltatea de a petrece timp de calitate într-un loc liniștit, în care să savurezi mâncare pregătită cu drag și pasiune, să te simți special, răsfățaț de către personalul nostru prietenos și amabil și să hoinărești prin natură, să descoperi peisaje noi, de poveste. Drumețiile, plimările pe poteci, urcatul pe munte, sunt la ele acasă.

În apropierea Complexului, se găsesc numeroase obiective turistice și religioase, dintre care:
  • Mănăstirea Brâncoveanu , un complex religios foarte bine îngrijit, cu spații verzi și flori, care pun bine în valoare arhitectura albă în stil brâncovenesc.
  • Păstrăvării
  • Pârtii de ski
  • Chilia Părintelui Arsenie Boca, este la 2 ore de mers pe jos sau o oră cu mașina.
  • Izvorul Părintelui Arsenie Boca, unde se ajunge atât pe jos (30 min) cât și cu mașina.  Apa foarte curată este considerată că are proprietăți curative deosebite.
  • Herghelia de lipitani din Sâmbăta de Jos
  • Mănăstirea Cârtișoara
  • Muzeul Badea Cârțan
  • Cetatea Făgărașului, care are statutul de cea mai mare și bine conservată cetate medievală.
  • Castelul de Lut din Valea Zânelor (Porumbacu de Sus), care este un tărâm de povești, cu amenajări rustice și un peisaj încântător.

Vă așteptăm cu drag la noi